Despre mine

Nume: Dan Bîță. Locatie: Zimnicea… un orasel linistit de pe malul Dunarii. Ne-am acomodat destul de bine la noile conditii de viata. Tatal meu era (este) profesor de educatie fizica. As fi vrut sa-i calc pe urme, deoarece eram o persoana activa, pasionat de sport. Am practicat mai multe sporturi, la unele obtinand rezultate notabile pentru mine (handbal, tenis de masa, bedminton), insa marea mea ‘iubire’ a ramas fotbalul.

Sudul tarii este cunoscut pentru temperaturile caniculare. Obisnuiam sa merg la plaja ori de cate ori aveam ocazia. In ziua de 30 iunie 1996, viata mea a luat o turnura cutremuratoare. Ne intorsesem de la bunici. Locuiam la etajul patru si era o caldura insuportabila. M-am gandit sa merg sa fac o baie in Dunare sa ma racoresc putin. Nu am fost foarte hotarat. Am plecat de acasa, m-am plimbat putin si am ‘taiat-o’ spre plaja. Eram nerabdator, pentru ca nu mai fusesem acolo de cateva saptamani. Am ajuns, am intrat putin in apa dupa care m-am tolanit pe nisipul fierbinte. Dupa ceva timp, m-am hotarat sa intru din nou in apa. Aproape de mine, malul era surpat (un loc propice pentru sarituri).

Stiind ca apa era destul de adanca in zona aceea, mi-am facut avant si am sarit. Se pare ca elanul nu a fost destul de mare…si apa nu atat de adanca pe cat credeam. In acel moment, Dunarea urma sa-si ia tributul. Umbla o vorba in aceasta zona… in fiecare an acest fluviu blestemat TREBUIE SA-SI IA TRIBUTUL. Se pare ca in acel an am fost eu. Am paralizat pe loc, nefiind constient de acest lucru. Dupa cateva secunde, mi-am dat seama de ceea ce s-a intamplat si am asteptat sa ma scoata cineva din apa. Norocul a intervenit cand cineva a calcat pe mine. Am fost scos din apa mai mult mort decat viu si dus de urgenta la spital. Aici a inceput calvarul vietii mele. Au urmat patru luni de chin in spital. Am avut 5% sanse de supravietuire si se pare ca cineva acolo sus ma iubeste.

Dupa o operatie si un tratament indelungat, am reusit sa trec peste perioada de criza si am fost adus acasa. Dupa ceva timp, am fost placut surprins de vizita fostilor mei colegi. M-au incurajat si mi-au spus sa nu renunt, deoarece ei si familia mea sunt alaturi de mine. Anii au trecut …eu si familia mea ne-am acomodat la noua viata. Vechii si noii prieteni au invatat sa ma accepte asa cum sunt. Am incercat sa ma bucur de viata atat cat am putut. Va multumesc!!!